Prva stranica Fotografije Mapa Forum E - mail Galerija slika BNS novosti

 

povratak

 

Poetul Ioan Flora a incetat din viata la 54 de ani Sambata 05 Februarie 2005


 

    Joi seara, inima poetului Ioan Flora a incetat sa mai bata. Publicase de curand o noua carte de poeme, intitulata "Dejun sub iarba", titlu de care era foarte mandru - poetul pretuia jocurile de cuvinte cu substrat mai adanc, asa cum era acesta. Se nascuse la 20 decembrie 1950, in Satu Nou, din Banatul Sarbesc. A studiat la Bucuresti, dupa care s-a reintors in Iugoslavia natala, unde a fost, pe rand, profesor de liceu, jurnalist si redactor de revista la Pancevo. I-au aparut acolo primele carti, care au inceput sa circule in mediile de avizati din Romania, semnaland aparitia unuia dintre cei mai importanti poeti ai generatiei sale. A fost repede asimilat, iar dupa 1990 Ioan Flora s-a stabilit in tara, cu care avea legaturi profunde. Poezia lui este una profund originala, puternica, asimiland cu o arta numai de autorul ei cunoscuta elemente indeobste considerate prozaice si unificandu-le intr-o poezie puternica, senzuala si extrem de convingatoare. Titlurile cartilor lui Ioan Flora spun si nu spun totul despre marea poezie pe care o contin: "Terapia muncii", "Iedera", "Lumea fizica", "Fise poetice", "O bufnita tanara pe patul mortii", "Memoria asasina", "Talpile violete", "Discurs asupra Strutocamilei", "Iepurele suedez", "Medeea si masinile ei de razboi", "Scriptor". O ultima antologie din propria sa creatie, aparuta anul trecut la Cartea Romaneasca, se intitula "Iapa Dunarea". Si, finalmente, volumul de azi, care nici nu stiu daca a fost lansat, "Dejun sub iarba", cu o aluzie glumeata la celebra pictura a lui Renoir. Aluzie, in fond, iata, la cele ce ne asteapta pe toti la colt.
Ioan Flora lasa un gol imens in sufletele prietenilor sai si un gol insuportabil, dar cu care - cum se intampla - ne vom obisnui, in poezia romaneasca de azi. O data sau chiar de doua ori pe an - eram obisnuiti - aparea o carte de Ioan Flora, din care cel putin un poem se intiparea in mintea cititorului sau atent. Lui, celui obisnuit cu nostalgia satului, i-a fost dat sa inchida ochii asupra unor pereti umezi de oras, lui care tocmai scrisese, intr-o poezie din "Dejun sub iarba": "Moartea mea umbla desculta prin vie. Nu vroia nimic,/ nu bea, nu cosea,/ nu lega, cu fire argintii, vita in floare./ Era in pielea goala si semana cu un vulcan stins./ Era si pamant rosu, amestecat cu pietris". Era un vis al poetului sa fie departe de moartea sa. Din pacate, ea a parasit via lui de departe si a venit sa ni-l ia, tocmai cand eram mai putin pregatiti. Acum, poate poetul sa umble el, descult si liber, prin via nesfarsita care se deschide, vai, in fata lui. Dormi in pace, iubite prietene!

Un articol de Nicolae Prelipceanu